La aproape un an de la despărțirea lor, influencerița Marilu Dobrescu a făcut publice acuzații grave la adresa fostului său partener, Iustin Petrescu, cunoscut și el în mediul online. Ea susține că a fost victima unor abuzuri fizice și psihologice în timpul relației, publicând chiar și o înregistrare în care Iustin recunoaște că a lovit-o.
„M-ai bătut!”
„Da!”
Acestea sunt cuvintele care au declanșat o undă de șoc în spațiul public și care au adus în prim-plan o realitate prea des ignorată: violența în cuplurile tinere, chiar și (sau mai ales) în cele care își expun viața pe rețelele sociale.
Marilu a descris scene de agresiune, susținând că a fost târâtă de păr prin casă, și a mărturisit că a suferit traume psihice puternice. Ea a adăugat că a rămas în relație mult timp din teamă, rușine și lipsă de sprijin.
În replică, Iustin a încercat să-și justifice comportamentul și să întoarcă acuzațiile, publicând o filmare cu Marilu în care aceasta lovește o pisică. El a susținut că relația era toxică și de ambele părți, iar după despărțire a cerut bani pentru campaniile făcute împreună.In acea filmare Marilu i-a spus lui Iustin:de asta, pentru că sunt bolnavă psihic, pentru că vreau să mă sinucid.
În acest context a apărut și Hara, actuala parteneră a lui Iustin, care a luat apărarea acestuia și a spus că, dacă ar fi vreodată agresată, ar face un „live” pe Instagram. Afirmația, deși ironică, trivializează un subiect extrem de serios.
Cazul Marilu – Iustin nu este doar un „scandal între influenceri”, ci o ilustrare brutală a modului în care rețelele sociale pot cosmetiza relații profund disfuncționale. În spatele postărilor curate și a zâmbetelor perfect filtrate se pot ascunde traume, frică și abuz. Faptul că o astfel de relație a fost prezentată anterior ca fiind „de vis”, doar pentru a se dovedi, ulterior, plină de violență, ar trebui să ne pună pe gânduri despre cât de ușor e să confundăm aparențele cu realitatea.
Mai grav este că, în loc să existe un consens social clar în favoarea victimei, spațiul public s-a împărțit între fani și tabere, într-un joc al cine are dreptate, ignorând adesea esențialul: o persoană spune că a fost agresată și oferă dovezi concrete.
Justificările de tipul „era o relație toxică de ambele părți” sunt periculoase, pentru că relativizează abuzul. Dacă există violență fizică, ea trebuie sancționată fără nuanțe. Asta nu înseamnă că cealaltă parte nu poate greși – dar violența nu poate fi scuzată prin „toxicitate reciprocă”.
Într-o societate sănătoasă, un astfel de caz ar duce la anchete, la solidaritate reală cu victima și la o discuție serioasă despre protecția împotriva abuzului. Din păcate, în România, de prea multe ori, totul se transformă în „content”, like-uri și ironii.
